Este deja demonstrat că luna plină are un impact benefic asupra sănătății și metabolismului, în timpul acestui fenomen natural, organismul reîncărcându-se cu energie maximă.
Cum poate fi folosită această energie pozitivă de către corp și minte în viața de zi cu zi?
Cu ajutorul învățăturilor tibetane, mintea și corpul pot fi susținute în viața de zi cu zi într-un mod blând și natural cu ajutorul rețetelor pe bază de plante și a exercițiilor de mișcare fizică, de exemplu yoga, care calmează mintea și întăresc corpul. În această învățătură se ține cont și de fazele lunii.
Medicina tibetană este un sistem holistic, tradițional de descriere a organismului uman. Fiecare remediu cu amestecuri de plante medicinale are ca scop recăpătarea echilibrului armonios pierdut între trup, minte și suflet. Principiul de bază se bazează pe budismul tibetan: cosmosul, toate ființele vii, inclusiv corpul uman, sunt compuse din cele cinci elemente (pământ, apă, foc, vânt și spațiu).
În corpul uman, aceste elemente se manifestă în trei energii de susținere a vieții: Lung (element vânt), Tripa (element foc) și Beken (elementele apă și pământ). Sănătatea fizică și mintală este privită ca rezultatul unei stări echilibrate a acestor trei principii, echilibrul sănătos fiind dependent de constituția individuală a unei persoane.
Cele trei tipuri constituționale
Medicina tibetană distinge trei tipuri constituționale principale. Pe scurt, ele s-ar putea descrie astfel:
Tipul Lung:
- Piele subțire, delicată, uscată, păr subțire
- Flexibil, creativ, rapid, nervos, instabil
- Predispus la: insomnie, constipație, tulburări ale pielii
Tipul Beken:
- Siluetă armonioasă, păr puternic, palid
- Loial, calm, de încredere, lent, jovial
- Predispus la: obezitate, tulburări circulatorii, retenție de apă
Tipul Tripa:
- Atletic, puternic, piele cu tendință grasă, păr care se îngrașă rapid
- Activ, înfierbântat, temperamental, furios
- Predispus la: dureri de cap, hipertensiune arterială, boli inflamatorii
Detalii despre Sistemul Holistic Al Medicinei Tradiționale Tibetane se pot afla de la link Sistemul Holistic Al Medicinei Tradiționale Tibetane – 2000 De Ani De Experiență În Arta Vindecării
Luna plină și funcțiile corpului din punct de vedere tibetan
Când pământul se află între Lună și Soare, Luna se poate vedea în întregime pe cer și, din acest motiv, este denumită Lună Plină. Cu o zi înainte este bine ca plantele medicinale să fie culese, pentru că acțiunea lor terapeutică va fi mai intensă, iar ziua cu lună plină este potrivită pentru introspecție și meditație. Luna plină are puterea de a lumina intens, atât atmosfera, cât și intuiția oamenilor. Este momentul potrivit pentru a schimba obiceiuri nocive și a începe activități benefice.
Luna plină, Bila și Ficatul
Un exces de Beken duce la un metabolism dezechilibrat al grăsimilor ce determină o tulburare tripa (focul interior) și astfel la un dezechilibru al tuturor celor trei energii corporale (lung, tripa și beken ). Acest lucru are ca rezultat membrele reci, o digestie lentă și o aplatizare a funcției hepatice-biliare. Cauza este adesea determinată de alimentele grele și grase. Metabolismul este redus, persoana simte lipsa poftei de mâncare, flatulență și stare generală de rău. Conform învățăturilor tibetane, sistemul hepatic este unul esențial pentru corp. Mai ales după consumul excesiv de alimente procesate, grase, carne, alcool, melasă sau zahăr, funcția ficatului poate fi perturbată. Ca rezultat, chintri, căldura ficatului, crește. Rețeta tibetană ‘Bras bu 3 (Padma Hepaten) susține ficatul, în special funcția sa de curățare și capacitatea sa de a se regenera. Ziua de lună nouă este excelentă pentru a se începe o cură de detoxifiere pentru ficat și de a readuce toate energiile corpului în echilibru.
Luna plină și Digestia
La fel ca și sistemul hepatic, circuitul digestiv este esențial pentru bunăstarea întregului corp. Dacă în organism există un dezechilibru cronic de Beken (elementele apă și pământ), aceasta nu numai că duce la o slăbire a focului digestiv, ci și la o întrerupere a circulației fiziologice a celorlalte energii ale corpului și astfel are loc o supraproducție de acid gastric. Conform medicinei tibetane, un dezechilibru în tractul digestiv afectează procesele din întregul organism uman. Formula tibetană din plante Se ‘bru 5 (Padma Digestin) contribuie la susținerea și reglarea tractului gastrointestinal și poate avea efecte maxime atunci când cura este începută în ziua de lună plină.
Luna plină și Stresul
Lung reprezintă elementul vânt/aer. Dacă acesta este prezent în exces, există un dezechilibru cu celelalte elemente Tripa (foc) și Beken (pământ/apă). Rezultatul: un sentiment de neliniște și dificultăți în a face față stresului. Dacă există un dezechilibru de energie lung în organism, acesta se datorează unui blocaj în canalul vieții (sogtsa), iar energia nu poate circula liber în corp. Amestecul tibetan Srog ‘zin 10 (Padma Nervotonin) susține funcționarea normală a sistemului nervos și promovează armonia interioară și liniștea naturală a minții. Cum există o legătură profundă între Lună și sufletul omului, o cură cu acest produs trebuie începută în zi cu lună plină pentru ca efectele sale să fie integrate rapid de corp.
Luna plină și Fluxul de sânge
Consecințele tulburărilor circulatorii minore afectează astăzi mulți oameni. Primele semne de avertizare sunt mâinile și picioarele reci, simptome precum furnicături și înțepături în membre, sau probleme la mers (crampe la gambe). Rețeta tradițională cu camfor Gabur (Padma Basic) este recomandată pentru consecințele tulburărilor circulatorii. Compoziția fin reglată este formată din 19 de plante, calciu și camfor. Potrivit tradiției tibetane, această rețetă are un efect de îmbunătățire a circulației sangvine, fiind și un excelent antiinflamator. Declanșează impulsuri diverse și blânde în organism și are un efect de sinergie – acțiune comună pentru a obține rezultate excelente – pentru că, întotdeauna, un întreg este mai mult decât suma părților sale! În special pe luna plină este ideal pentru a se începe o cură pentru sistemul circulator.
Soarele reprezintă partea dreaptă masculină a corpului, care este caldă și dăruitoare. Luna reprezintă jumătatea noastră feminină, stângă a corpului care este mai degrabă pasivă, rece, absorbantă și ritmică. Nu contează dacă ești bărbat sau femeie, orice început pe lună plină pune în mișcare transformarea către schimbarea în bine.
Învățăturile vechi tibetane și yoga se bazează pe filozofia găsirii echilibrului interior. În combinație, se completează reciproc în mod optim, pentru a susține echilibrul corpului din interior și din exterior.
În 2023 datele de început pentru lună plină a fiecărei luni calendaristice sunt redate mai jos, în tabel:
Ziua | Data | Ora |
Sâmbătă | 7 ianuarie | 01:07 |
Duminică | 5 februarie | 20:28 |
Marți | 7 martie | 14:40 |
Joi | 6 aprilie | 07:34 |
Vineri | 5 mai | 20:34 |
Duminică | 4 iunie | 06:41 |
Luni | 3 iulie | 14:38 |
Marți | 1 august | 21:31 |
Joi | 31 august | 04:35 |
Vineri | 29 septembrie | 12:57 |
Sâmbătă | 28 octombrie | 23:24 |
Luni | 27 noiembrie | 11:16 |
Miercuri | 27 decembrie | 02:33 |
Lasă-ne un comentariu cu o experiență pe care ai avut-o de lună plină!
foto: pexels, produse