Detoxifierea organismului – un proces în 7 pași esențiali

Padma Romania

În timp ce strămoșii noștri au fost nevoiți să îndure perioade lungi de foamete, astăzi trăim într-o societate cu o extraordinară diversitate alimentară și puternice influențe gastronomice internaționale ce dovedesc că mâncatul nu mai este doar o necesitate, ci o adevărată desfătare. În special zahărul, gustul dulce – în general, joacă un rol important în toate bucătăriile din întreaga lume, pentru că ”ceva dulce” are întotdeauna o conotație pozitivă și este o parte indispensabilă a dietei zilnice pentru majoritatea oamenilor. Dacă și detoxifierea organismului ar intra pe lista activităților esențiale pentru organism, probabil că starea de sănătate a majorității oamenilor ar fi mult mai bună.

Zahărul joacă un rol major, în special pentru generarea rapidă de energie, dar acest lucru nu înseamnă doar zahărul alb rafinat industrial, ci toate zaharurile naturale care apar în fructe, legume și cereale. În timp ce organismul se poate descurca admirabil și fără zahărul alb prelucrat, el are nevoie de un consum adecvat din toate tipurile naturale de zahăr din alimente, de aceea, o dietă echilibrată asigură că organismul are materiile prime necesare pentru toate funcțiile sale.

prajituri

Pe lângă faptul că oferă energie, zahărul are și alte efecte în organism, din păcate unele negative, mai ales dacă dieta este supraîncărcată cu zahăr alb ce stă ascuns într-un număr mare de produse finite și alimente semipreparate. Deși acest lucru este evident în cazul produselor de patiserie, deserturilor și băuturilor dulci, zahărul este, de asemenea, ascuns în tot felul de produse sărate, iar acest lucru poate pune corpul în alertă maximă, semn că este timpul pentru a se realiza detoxifierea organismului.

Un consum excesiv de zahăr nu numai că amenință corpul, la prima vedere, cu instalarea obezității și a bolilor metabolice, precum diabetul de tip 2, dar și cu dezvoltarea altor tulburări care nu par, în primă fază, că au vreo legătură cu consumul ridicat de zahăr. De exemplu, există legături între tendința crescută la inflamație sau oboseală cronică și supraalimentare și prea mult zahăr.

O dietă dezechilibrată, cu prea mult zahăr și grăsimi înseamnă, de asemenea, o muncă grea pentru ficat. Din punctul de vedere al medicinei tibetane, acest lucru perturbă echilibrul energetic al ficatului, iar ca rezultat„chintri” crește așa-numita căldură hepatică. Ca urmare, ne simțim adesea obosiți, neputincioși și, în general, cu o senzație corporală inconfortabilă. La fel, focul digestiv suferă de prea mult zahăr, grăsimi, alimente și băuturi reci, deci este momentul pentru detoxifierea organismului.

Sfaturi pentru detoxifierea organismului

Oboseala frecventă, chiar după un timp mai îndelungat de odihnă, amețelile, nervozitatea, grețurile, durerile de cap, senzația de ”greoi” și un strat de grăsime vizibil în jurul taliei, chiar și în cazul persoanelor cu greutate normală, sunt posibile simptome ale unei afecțiuni ale ficatului. În mod normal, ficatul are capacitatea de a se ”lupta” cu toate abuzurile pe care, noi, mai toți oamenii secolului vitezei, le facem, dar vine o vreme când ficatul obosește și are nevoie de ajutor.

detoxifierea organismului

Cei 7 pași esențiali pe care ar trebui să-i urmăm pentru a realiza detoxifierea organismului și în special a ficatului sunt:

  1. Renunțarea la consumul de zahăr alb, prelucrat industrial, dar și la sucurile din fructe, chiar dacă sunt naturale. Fructoza conținută de acestea este periculoasă pentru ficat, prelucrarea ei obosindu-l extrem de mult. Fructele sunt excelente surse de vitamine și minerale, dar trebuie consumate ca atare și în cantități moderate. Detoxifierea organismului nu se face cu sucuri din fructe, așa cum cred unii oameni, ci, în locul acestora, cu apă, ceaiuri și limonade.
  2. Înlocuirea alimentelor pline de grăsimi nocive și cele de tip fast food cu alimente proaspete sau gătite la abur, prin fierbere, coacere sau la grătar.
  3. Creșterea consumului de alimente verzi care sunt bogate în fibre, minerale, vitamine și antioxidanți: spanac, pătrunjel, sparanghel, broccoli. Pentru rezultate sustenabile în detoxifierea organismului, este bine ca aceste tipuri de legume să fie permanent incluse în dieta obișnuită.
  4. Renunțarea la alcool sau, măcar, diminuarea cantității zilnice la maxim un pahar de vin roșu natural.
  5. Hidratarea corespunzătoare: cel puțin 8 pahare (250 ml) cu apă zilnic. Ideal este ca pentru fiecare kg. corp să se asigure 33 ml apă, în caz de sedentarism. Asta înseamnă că, pentru o persoană cu greutatea de 70 kg., necesarul zilnic de apă este de 2,3 litri. Pentru activitate fizică ușoară, moderată sau intensă, cantitatea de apă consumată zilnic trebuie să crească până la 40-45 ml./kg.corp/zi.
  6. Efectuarea a minim 30 de minute de mișcare fizică, chiar dacă aceasta înseamnă doar mers pe jos (care să fie, totuși, într-un ritm alert). Prin mișcarea întregului corp toxinele se elimină cu mai multă ușurință din corp, iar detoxifierea organismului se realizează mai repede.
  7. Odihnă suficientă, într-un spațiu aerisit, liniștit și puțin luminat. Cu toate că uneori putem adormi oriunde și oricum, pentru o odihnă adecvată, cu adevărat bună pentru corp, spațiul trebuie să fie răcoros (căldura excesivă usucă aerul și forțează corpul să se auto-regleze, în loc să fie relaxat), fără surse de zgomot (subconștientul înmagazinează toate sunetele, iar creierul se menține în stare de alertă) și fără surse puternice de lumină.

Plantele naturale armonizează energia ficatului și contribuie la detoxifierea organismului

Oamenii au folosit întotdeauna ierburi și condimente nu numai pentru gust, ci și pentru efectul lor asupra organismului. Medicina tradițională tibetană folosește și ea aceste efecte. Amestecuri de condimente și ierburi sunt o parte importantă a echilibrării dezechilibrelor energetice.

Pentru ficat, gusturile acidulate și amar sunt o parte importantă pentru detoxifierea organismului, dar, aceste arome se găsesc într-o măsură foarte limitată în alimentele de astăzi. Substanțele amare au fost îndepărtate treptat din alimente, astfel încât gustul să devină mai digerabil. Prin urmare, este important să ne îmbogățim alimentația cu alimente amare și astringente precum păpădia, anghinarea, rucola, andivele, cicoarea sau magul.

În medicina tibetană, un remediu din plante este important atunci când vine vorba de ficat: „Bras bu3” obținut din trei fructe. Combinația dintre amla (agrișe indiene), fructele myrobalene și fructul terminalia bellirica are un efect de răcire asupra căldurii ficatului. Rețeta întărește funcțiile hepatice și promovează regenerarea ficatului. Este bogată în substanțe amare și, de asemenea, combină caracteristicile de gust acru, acidulat și dulce. Se găsește sub forma suplimentului alimentar PADMA HEPATEN  

PADMA HEPATEN pentru oamenii obosiți

Potrivit medicinei tibetane, energia ficatului și focul digestiv sunt cele mai importante două energii de bază ale corpului. Dezechilibrele, precum cele care apar mai frecvent astăzi, de exemplu din cauza excesului de zahăr și a grăsimilor nocive, au, așadar, un impact asupra întregului organism. Prin urmare, este o idee bună să acordăm o atenție deosebită celor două energii de bază ale corpului uman prin dietă, stil de viață, suplimente bazate pe rețete vechi din plante și, de două ori pe an, detoxifierea organismului.

foto: pixabay, produs

Lasă un răspuns