Medicina tibetana

Despre MEDICINA TIBETANA

 

Cu peste 2000 de ani in urma, in muntii Himalaya, pe Acoperisul lumii, in Podisul Tibetan, a luat fiinta medicina tibetana (Sowa Rigpa) sau stiinta tibetana a vindecarii – un sistem medical ancorat in filosofia budista, care priveste omul dintr-o perspectiva holistica: suflet, minte si trup, ca un intreg.
Sistemul medical tibetan este construit in jurul a 5 elemente – pamant, apa, foc, vant si spatiu – prin care boala poate fi diagnosticata si vindecata. Scopul final al medicinei tibetane este redobandirea echilibrului interior, trupesc si sufletesc, iar acest lucru se face prin echilibrarea celor 3 principii dinamice de baza: Lung (care se manifesta in corp ca miscare), Tripa (caldura) si Beken (frig). Cand cele 3 principii sunt in armonie, este asigurata bunastarea trupului si a mintii. Dizarmonia acestora duce la dezechilibre energetice, care netratate se pot transforma in tulburari fizice sau psihice.
Din perspectiva budhista, sentimentul individualitatii (eul, ego-ul) si otravurile mintii – lacomia, ura si ignoranta – imbolnavesc sufletul, mintea si trupul. Elementul Lung este strans legat de lacomie, dorinta, atasament si materialism, si afecteaza circulatia sangelui, activitatea musculara, gandurile, vorbirea si digestia. Tripa se afla in legatura cu ura si sentimentele de aversiune, agresiune si furie, si afecteaza functia hepatica, digestia, memoria si vederea. Beken este conectat cu ignoranta si influenteaza articulatiile, gustul si perceptia.
Desi se aseamana pe alocuri cu medicina traditionala indiana si cea chineza, sistemul medical tibetan are o geneza, o istorie si o evolutie proprie, puternic inradacinate in peisajul cultural si spiritual tibetan. Pe langa filosofia budista, contine o multime de cunostinte despre anatomie, fiziologie, embriologie, patologie, ba chiar despre astrologie, care este folosita pentru colectarea plantelor si prepararea remediilor. Avand in vedere vechimea medicinei tibetane si tezaurul informational acumulat, nu gresim cand spunem ca aceasta a devenit o arta in adevaratul sens al cuvantului.
   

Aplicarea stiintei tibetane a vindecarii

 
Diagnostic
Cea mai importanta metoda de diagnosticare a medicilor tibetani este prin intermediul pulsului. Diagnosticul este intregit prin cercetarea limbii si a urinei pacientului.
Medicul tibetan are nevoie de ani lungi de studiu si practica pentru a recunoaste diferitele tipuri de puls, in functie de care poate constata care dintre cele trei principii dinamice de baza (Lung, Tripa, Beken) este afectat. Cu ajutorul acestor tehnici, medicul stabileste starea energetica generala si suferintele organelor interne.

Terapie

Conform credintei tibetane, cauza tuturor bolilor este ignoranta individului, care genereaza iluzia de separare a fiintei umane. Pe langa aceasta, mai sunt factorii externi: comportamentul, nutritia si conditiile climatice.

Primii pasi spre vindecare se fac printr-un dialog intre medic si pacient care sa duca la corectarea comportamentului, a atitudinilor si dietei. Prin practica spirituala, meditatie si constientizarea greselilor facute, pacientul se poate elibera de emotiile si gandurile care sunt sursa dezechilibrelor energetice. Aceste exercitii spirituale sunt completate de terapii externe precum masajul, acupunctura si moxibustia – o tehnica anexa acupuncturii, in care punctele de acupunctura sunt stimulate prin caldura, prin arderea unei cantitati mici de pelin negru (Artemisia Vulgaris).
Cand terapiile mentionate anterior nu mai sunt suficiente, se opteaza pentru tratament medicamentos, pe baza amestecurilor de plante si minerale. Cu ajutorul lor, medicul declanseaza impulsuri blande in corpul pacientului, incurajand puterile sale de autovindecare.
Formulele multi-componente au fost dezvoltate pentru a sprijini multe dintre functiile normale ale organismului si pentru a-i restabili armonia.
Aceste amestecuri sunt considerate inima medicinei tibetane.

Remediile tibetane din plante

• sunt accesibile si usor de integrat in stilul nostru de viata,
• au puterea de a actiona direct la radacina problemei,
• plantele au efecte terapeutice multiple, actionand in beneficiul mai multor functii din organism,
• plantele adaptogene au efect regulator pentru functiile organismului,
• beneficiile sunt profunde si de lunga durata, datorita modului lent si constant de actiune pe care-l au plantele,
• nu au contraindicatii, iar efectele secundare sunt foarte putine, aproape spre deloc (plantele au capacitatea de a combate ele insele efectele secundare),
• eficienta lor este evidenta atunci cand sunt folosite cu rabdare si pentru perioade lungi de timp.
Comoara medicinei tibetane este cunoasterea aprofundata a combinarii si dozarii intre plantele medicinale si minerale, intr-o reteta holistica ce reda corpului si mintii starea naturala de sanatate!

Intra in magazinul online pentru a descoperi amestecurile din plante medicinale, de la Padma.

Pe drumurile medicinei tibetane

Cu cateva secole inainte de Hristos, in epoca religiei Bon, povestea medicinei tibetane incepea sa se scrie cu un prim capitol – cel al practicilor samaniste si al naturopatiei. Acestea au fost dezvoltate si reformulate abia in secolul al VII-lea d.Hr., sub domnia regelui Songtsen Gampo si la initiativa acestuia, alaturi de medici din India, China, Iran, Nepal si Kashmir. Un secol mai tarziu, a avut loc prima conferinta de medicina tibetana, sub domnia regelui Tri Song Detsen (755-797 d.Hr.). Tot in acea perioada, medicul Yuthok Yonten Gonpo a scris prima versiune Gyushi, care este considerata opera fundamentala a medicinei tibetane. Ultima versiune, a fost scrisa in secolul al XI-lea, de Yuthok Yonten Gonpo, cel mai tanar. Aceasta contine peste 84.000 de boli si reprezentarea a 2.293 de ingrediente medicinale.
Din secolul al XVII-lea, recunoasterea sistemului medical tibetan ia amploare. Sfintia Sa, al
V-lea Dalai Lama, a initiat constructia Palatului Potala si a fondat Institutul de Medicina Chakpori din capitala Lhasa. Regentul sau, Sangye Gyamtso a publicat un important tratat – Blue Beryl, alaturi de 79 de picturi explicative (Thangkas), care astazi, impreuna cu lucrarea Gyushi reprezinta instrumentele de baza ale medicilor tibetani. Din secolul al XIX-lea, medicina tibetana s-a raspandit in Mongolia, China, in regiunile budiste ale Rusiei si in Asia Centrala. In St. Petersburg s-a deschis prima farmacie tibetana din Europa.
In 1916, al XIII-lea Dalai Lama a fondat a doua scoala de medicina si astrologie – Men-Tsee-Khang – deschisa calugarilor si laicilor. Inainte de invazia chineza din 1959, existau doua centre medicale in Lhasa – Chakpori si Men-Tsee-Khang. Chakpori a fost distrus in timpul revolutiei culturale chineze. Prin moartea multor medici, o parte din cunostintele practice s-au pierdut. Insa Men-Tsee-Khang a supravietuit, iar medicina tibetana a continuat sa fie invatata si practicata in Tibet. Chackpori a fost reinfiintat in India. Tot in India, se gasesc astazi mai multe clinici afiliate si Institutul Medical si Astrologic Tibetan.
Desi numarul de medici tibetani, instruiti si raspanditi in intreaga lume, este relativ mic (aproximativ 2000), medicina tibetana este cunoscuta la nivel mondial, in India fiind recunoscuta ca sistem medical. Medicii tibetani raspanditi in occident transmit cunostintele lor despre sanatate si nutritie – de exemplu, la Centrul Medical Tibetan din Spania sau la Institutul New Yuthok pentru Medicina Tibetana si la Academia Internationala pentru Medicina Traditionala, ambele din Italia.
Desi vechile remedii tibetane din plante si-au validat eficienta prin insasi supravietuirea lor, Medicina tibetana incearca sa obtina recunoasterea oficiala in Occident si in alte tari. Doar ceretarea stiintifica si documentarea eficientei ei, pot asigura o recunoastere pe termen lung.
In acest moment, Elvetia este lider in acest sens, deoarece Agentia Elvetiana pentru Produse Terapeutice Swissmedic, a recunoscut Remediile tibetane in categoria medicamentelor complementare si a aprobat primul medicament al medicinei tibetane in anii saptezeci.
Doua dintre acestea, sunt decontate de Casa de Asigurari de Sanatate.